Artileria
Au trecut aproape șase secole de când pe câmpul de luptă și-au făcut apariția primele tunuri de foc - artileria. Se consideră că primele tunuri au fost făcute în Germania, In secolul XVI. Țevile lor erau turnate din bronz, direct într-o groapă făcută în pământ. Noilor arme de foc li s-a spus bombarde, de la cuvintele din latină bomba „tunet“ și ardere „a arde". Ghiulelele de piatră lansate din bombarde dărâmau ziduri groase de câțiva metri. Transportul unei astfel de arme pe câmpul de luptă, împreună cu ghiulelele și praful de pușcă, necesitau eforturi imense: un contingent sporit de luptători și zeci de căruțe. Tunurile grele erau folosite, mai ales, în asedierea cetăților și a orașelor. Dacă luptele se dădeau în câmp deschis, atunci rolul bombardelor era neînsemnat.
În secolul XVIII au apărut tunurile cu țeava scurtă - obuzierele, arme mult mai ușor de manevrat și cu o bătaie mai lungă. Și armatele contemporane au în dotare obuziere, numai că acestea s-au transformat în tunuri autopropulsate, controlate de un sistem computerizat de direcționare de mare precizie.
Mașinile de luptă
Noul tip de mașină de război a fost propus pentru prima oară omenirii de un genial pictor și om de știință italian Leonardo Da Vinci. Macheta invenției sale se prezenta ca un car de lemn acoperit cu o armură de fier. Da Vinci însă a depășit cu mult timpul său: primul tanc a fost creat după aproape patru secole. S-a întâmplat acest lucru în timpul Primului Război Mondial. Primele tancuri au ieșit pe câmpul de luptă în 1916, convingându-i în scurt timp pe toți de eficiența lor. Tancul englez greu, echipat cu șenile în loc de roți, primise numele de. Miriapodul regal'. Tancul era unul greoi și voluminos, dar anume acesta a devenit strămoșul armei principale a forțelor terestre.
Tancurile de ultimă generație sunt dotate cu tunuri, mitraliere, rachete și sunt bine apărate contra mijloacelor antitanc ale inamicului. Acestea nu numai că sunt echipate cu un blindaj ranforsat de tip nou, dar sunt dotate și cu o mulțime de dispozitive optice și electronice: lasere, computere, camere video. În anii '60 ai secolului trecut a fost construit un tanc care poate rezista doar atacurilor cu arma nucleară. Acesta are o putere de luptă sporită, un blindaj protector și dezvoltă o viteză mare. Tancul modern poate face față oricăror împrejurări.
Pentru a redisloca infanteria și pentru a-i acorda susținere în luptă, armata modernă folosește vehicule sau camioane blindate de transport (TAB-uri, vehicule de luptă ale infanteriei). TAB-urile transportă efectivele militare spre câmpul de luptă, participă la misiuni de recunoaștere, transportă răniții, echipamentele și muniție. TAB-urile au început să fie produse pentru prima dată în Germania în anii '30 ai secolului trecut, iar adevăratul botez de foc l-au primit în al Doilea Război Mondial. Vehiculele de luptă moderne dotate cu arme puternice, nu numai că se deplasează cu ușurință pe teren accidentat, dar pot chiar pluti.
Aviația militară
În timpul Primului Război Mondial inginerilor militari le-a trecut prin gând o idee: inamicul poate fi atacat nu numai terestru, ci și din aer. Și atunci ei au construit primele avioane bombardiere care trebuiau să arunce obuze peste fortificații, orașe ocupate de inamic și uzine militare. De altfel, bombardierele puteau ataca din aer și navele militare, și submarinele. În Rusia, primul bombardier a fost construit în 1912 de către Igor Sikorski și purta numele unui erou din baladele ruse „Ilya Muromeț“. La exterior acesta aducea amintea de o etajeră, dar Ia vremea sa, cu 100 de ani în urmă, era considerat un redutabil aparat militar. In afară de bombardiere, în scurt timp pe cer și-au făcut apariția avioanele de recunoaștere. Pentru a le ține piept acestora au fost construite avioanele de luptă, rapide și bine echipate. Astfel de avioane puteau ajunge din urmă orice avion inamic. În timpul luptelor aeriene avioanele de luptă erau nevoite uneori să recurgă la viraje bruște, iată de ce structura lor este rezistentă și în același timp ușoară.
Flota maritimă militară
Vreme îndelungată vasele comerciale nu se deosebeau prin nimic de cele militare. Atunci însă când între state a început lupta pentru dominația pe mare, au devenit necesare altfel de nave - cele militare. În acele vremuri îndepărtate, cea mai puternică republică maritimă era Veneția. Acolo a și fost gândit noul tip de navă militară - galera. La început, inamicii luau în derâdere prora ascuțită și alungită a galerei: dușmanii nu știau că datorită acesteia galerele vor domina mările timp de o mie de ani! În timpul luptei, vâslașii dădeau viteză galerei, prora ascuțită a acesteia spărgea bordajul corabiei inamice, iar venețienii treceau pe proră, ca pe un podeț, până pe corabia inamică.
La sfârșitul secolului XVII începe și istoria flotei militare ruse. În acea vreme, din ordinul țarului Petru 1 începe construcția primelor nave militare și comerciale. În 1724, a fost construită prima „navă ascunsă" primul submarin, proiectat de un țăran, Efim Nikonov. Construit din lemn și căptușit în interior cu piele, acesta a fost lansat pe apă în prezența țarului Petru I. Scufundându-se Ia 3-4 m, submarinul s-a lovit de fund și s-a avariat.
