Tristețe și melancolie în inimile cetățenilor din Noua Zeelandă. Nigel, gâsca de mare care a trăit timp de 5 ani într-o rezervație naturală de pe insula Mana, a murit în singurătate înconjurată de 80 statui din piatră ce întruchipează specia sa. Înrudită cu pelicanul, gâsca de mare (latină: Forus Bassanus) este o varietate parțial migratoare, care își face cuibul pe insule, maluri abrupte sau stânci. Hrana lor constă în special, din pește: macrou, hering, cod, dar și cefalopode, crabi, scoici, etc. Deci, anume natura speciei a stat la baza popasului solitar al lui Nigel pe meleagurile din Noua Zeelandă.
Cine a fost Nigel și ce l-a făcut renumit?
Această minune a fost descoperită în anul 2013 de oamenii de știință care analizau habitatul rezervației naturale. El a fost singurul din reprezentații speciei sale care a ales acest loc pitoresc ce leagă marea de țărm. Împresionați, dar și sensibilizați de puterea de a rămâne solitar și fidel acestui țărm, echipa de cercetători a revenit pentru a instala optzeci de statui de piatră colorate, care înfățișează întocmai imaginea gâștelor de mare. Sperând că această decizie strategică va atrage numeroase stoluri de aceeași specie, oamenii de știință au rămas foarte confuzi atunci când au remarcat că Nigel a respins câteva gâște de mare care au vrut să se plaseze acolo cu traiul. Ba chiar mai mult, el și-a apărat colonia cu demnitate și insistență ca un adevărat erou.
Mult mai surprinși au rămas supraveghetorii atunci când au observat că, atingând maturitatea sexuală, Nigel și-a făcut cuib lângă o statuie, discuta cu ea, îi aducea hrană și o proteja cu orice preț. Nu e de mirare, căci specia gâștelor de mare formează perechi monogame pentru întreaga viață, dar nimeni nu s-ar fi gândit că Nigel ar putea iubi o inimă de piatră.
A fost el oare singur? Nimeni nu va putea cunoaște vreodată. Pe de o parte, pasărea manifesta un comportament foarte disperat, iar pe de altă parte, timp de 5 ani ea nu și-a exprimat niciodată interesul pentru păsările vii care tentau să se amplaseze pe stâncă. Ultimele zile din viața lui Nigel au redat în totalitate destinul său și sentimentele care îl copleșeau. Din spusele gardianului insulei Mana, frica, neliniștea, iubirea și grija pentru aproapele său se resimțeau foarte mult în mișcările și strigătele lui. Toate acestea, însă, nu au fost în zadar. Acum câteva săptămâini, decorațiunile care i-au fost prieteni, frați, surori au atras încă 3 păsări vii pe meleagurile de baștină ale lui Nigel. Mirați au fost responsabilii de monitorizarea teritoriului când au văzut că, bolnav de singurătate, Nigel a acceptat păsările în tribul lui. O fi oare din frica să nu-și lase statuile în solitudine? Nu se știe! Un singur lucru rămâne cert, această istorie ar fi un bun start pentru a încuraja habitatul animalelor pe insula Mana lipsită practic de viață.
Așadar, fără a-și părăsi colonia imaginară sau, și mai mult, perechea căreia i-a rămas fidelă, o pasăre poate petrece viața până la ultima răsuflare. Pentru cei care au cunoscut și au simțit această idilă, Nigel va rămâne pentru totdeauna simbolul dragostei, devotamentului și statorniciei.
